Lăsaţi animalele să trăiască! Iubita lui Remus Cernea e alături de ele

În pofida unor evidenţe, pe lângă pasiunea pentru delfini, Remus Cernea are iubită. Şi nu una oarecare, ci o militantă activă pentru drepturile animalelor. Poate prea activă.
Doamna respectivă tare s-a mai supărat că meniul de Paşte al conaţionalilor nu conţine cereale, fructe şi legume, aşa cum zice dânsa că ar fi fost normal. Mai grav, potrivit spuselor aceleiaşi cucoane, în ţară se pare că s-a pornit un veritabil măcel. Umblă oamenii peste tot, cu cuţite în mâini, şi unde văd un miel nevinovat zburdând vesel, îl gonesc până oboseşte, îl prind şi-l căsăpesc. Pe urmă, ce oroare!, îl jupoaie şi-l vând la piaţă.
Aşa că iubita lui Cernea, Ioana Stăniloiu pe numele ei, s-a gândit să sară în apărarea mieilor hăituiţi. Nu s-a deghizat în capră, perverşilor, că nu iezii se jupoaie în perioada asta! Sub sloganul „Lăsaţi animalele să trăiască”, tânăra speranţă de viaţă pentru bietele patrupede s-a înfăşurat în folie de plastic, iar susţinătorii şi unii spectatori de ocazie au stropit-o cu suc de roşii.

protest
sursa foto: romaniatv.net

E cazul să protestez şi eu. Lăsaţi roşiile să trăiască! Ce v-au făcut de le stâlciţi aşa, până se scurge sucul vieţii din ele? De ce n-aţi stropit-o cu sângele vostru, dacă tot voiaţi un protest „pe bune”?
În ce lume trăim? La ce nivel de degradare umană am ajuns, încât să tăiem în bucăţele şi castraveţii şi ceapa, doar pentru a ne satisface gusturile animalice pentru o salată? A se reţine c-am protestat, da?
Eu i-aş sugera doamnei ăsteia să rămână în folie până trece Paştele, dar să nu se plimbe prin faţa circului, c-o angajează ăia să se joace cu delfinii lui bărba-su. Şi nici prin piaţă să nu-şi facă drum, că poate-o confundă vreun cioban cu oaia lui preferată de la stână.
Pe de altă parte, n-ai vrea tu, madam, să te duci la păscut de troscot şi, ca garnitură, să-ţi alegi boabe de porumb? Să mănânci tu cu zăpăcitu’ ăla al tău numai ştir şi ghindă, că aşa e Paştele vegan.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *