Lega-ţi-aş cununiile cu Alt+F4!

Să mai spună cineva că n-am evoluat şi că era tehnologică în care trăim nu are şi multe beneficii. Iată: spre exemplu, de ceva timp există „Portalul oficial al vrăjitoarelor, clarvăzătoarelor şi tămăduitoarelor din România”.
Doamnele respective oferă servicii dintre cele mai diverse, folosind metode adaptate. Una dintre ele ne asigură că „rezolvă cazurile speciale chiar şi de la distanţă”. Aşadar, dezlegarea de farmece şi vrăji se rezolvă printr-un singur clic (sau mai multe, în funcţie de gravitatea cazului). Vrăjitoarea deschide cărţile de „Spider Solitaire” şi vă află trecutul, prezentul şi viitorul. O alta îi împreunează instant pe cei despărţiţi (probabil, indiferent de sex: să nu se întâmple asta pe stradă, în văzul tuturor – Doamne, fereşte) şi, mai mult, îi vindecă, citez, „pe cei care nu pot fi vindecaţi de medici”. O fi şi asta o cauză pentru care ne pleacă doctorii din ţară. Ce să mai facă aici, de vreme ce are cine să trateze bolnavii?

vrajitoare
sursa: vrajitoarero.com

Dar nu numai doamnele se îndeletnicesc cu o aşa meserie onorabilă. Există şi bărbaţi talentaţi în arta ghicitului. Un domn vrăjitor (sau ce-o mai fi el, că nu-s la curent cu terminologia magică) îţi garantează că „dacă te-ai despărţit de persoana iubită, se poate rezolva, se poate întoarce fără nici o problemă”. Păi, dacă-i atât de uşor, nu mai bine îi dau un telefon şi-o întreb: „Când te întorci?” De ce să mai apelez la tine? Că poate n-am chef să-mi vină acasă călare pe mătură şi să-mi intre pe horn.

Bineînţeles că mai toate tămăduitoarele au un palmares bogat şi-un portofoliu pe măsură, confirmat prin apariţii TV: de la defuncta OTV până la CNN!  Ei, aşa da! Ştii din start că nu te duci la vreo impostoare, mai ales că majoritatea sunt adevăratele fiice ale altor la fel de celebre tămăduitoare, că arta asta se transmite genetic.
Şi nici nu-i adevărat că lucrează pe mulţi bani şi că eventual te mai scot şi dator. Nuuu, le dai cât ai, pentru că ele fac asta din altruism şi din solidaritate cu tine şi cu necazul în care te afli.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *