Paştele hienelor creştine

Să pornim de la definiţii:

HIÉNĂ, hiene, s. f. Mamifer carnivor asemănător cu câinele, cu blana cenușie tărcată, cu gâtul gros, cu urechile golașe și cu picioarele anterioare mai lungi decât cele posterioare, care trăiește în Africa și în Asia și care se hrănește mai ales cu cadavre (Hyaena hyaena). ♦ Fig. Om ticălos, nemernic, mizerabil. [Pr.: hi-e-] – Din fr. hyène, lat. hyaena. (sursa: DEX online)

„Hiena este un vânător prost. Oportunistă, alege cea mai rapidă și ușoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoituri proaspete dacă în zonă există o abundență de pui ai altor animale sălbatice. Consumă animale de diferite tipuri și mărimi (inclusiv animale domestice și chiar alte hiene), mortăciuni, oase, materie vegetală și excrementele altor animale.” (sursa: Wikipedia)

O să mă întrebaţi, probabil, citind titlul, dacă hienele sărbătoresc Paştele. Spre surprinderea multora dintre dumneavoastră, o să vă spun că da. Mai ales cele din rasa umană.

Deşi nu e o specie omologată ca atare de experți, numărul exemplarelor hienelor creştine se măreşte exponenţial.

Aparent, nu se remarcă prin nimic deosebit. Au cam aceleaşi caracteristici precum restul hienelor humanoide, în schimb, apetitul lor pentru invidie, egoism şi rapacitate îl depăşeşte cu mult pe acela al altor mamifere. Ca să nu mai vorbim despre cea mai mare dintre „calităţile” lor: prefăcătoria. Sunt capabile să-şi facă viitoarea pradă să se simtă specială şi dorită, îi dau târcoale cu tandreţe, aşteptând momentul propice pentru a-i înfige colţii în gât, ca ulterior, după ce şi-au făcut mendrele cu ea, s-o sfâşie şi s-o devoreze sălbatic.

Bineînţeles, ca orice hienă creştină care se respectă, merg uneori la biserică, dau acatiste, se închină, ba, mai mult, sunt în stare să facă lungi pelerinaje pe la diverşi sfinţi, unde-şi ating blana îngrijită şi coafată de raclele lor, în speranţa că or să fie bine privite în haită.

 

Atâta doar că, oricât de multe biserici ar vizita, oricâte cruci ar bate şi oricâte moaşte ar pupa, comportamentul lor rămâne cel înscris în ADN: făţărnicia e la loc de cinste, răutatea ascunsă abia aşteaptă să irumpă, ghimpele lor e pe cale să iasă la suprafaţă şi să se împlânte cu putere în cei care nu le împărtăşesc ambiţiile.

De multe ori, împrăştie senzaţia că-s compătimitoare şi empatice cu ceilalţi din jurul lor. Nimic mai fals! Practic, se hrănesc cu răul altora, iar dacă li se pun pe tavă, cu generozitate, toate neîmplinirile sau eşecurile celorlalţi, luaţi individual sau colectiv, se înfruptă hulpav din ele, ca la un ospăţ binemeritat. Se ling apoi satisfăcute pe bot, în aşteptarea altor prăzi pe cale să le apară.

Deşi ai avea motive întemeiate să crezi că ele îţi vor binele, pe parcurs ajungi să te convingi de contrariu: în spatele fizionomiei lor deseori blânde şi binevoitoare se ascund răutatea şi o dorinţă nestăvilită  de răzbunare. Nu contează dacă le-ai făcut vreun rău (voit/nevoit) sau nu. Hienele creştine sunt frustrate din principiu. Trăiesc cu amintiri imaginare şi cu iluzii negative greu de vindecat. De aceea, e aproape imposibil să le domesticeşti.

Au capacitatea (deloc rară!) de a se mânca între ele, neavând nepărată nevoie de un motiv, ci, pur şi simplu, din instinct.

O altă caracteristică importantă a lor e că respectă posturile, mai ales pe cele alimentare. Se abţin, chipurile, de la carne, dar tare le mai place sângele ţâşnind de la prezumtivii duşmani. Şi sărbătorile sunt ţinute la mare cinste. Mai ales atunci, considerând că-s izbăvite, dau iama în toate bunătăţile, uitând de mortăciunile savurate pe ascuns în timpul postului.

Şi da (ca să revin la leitmotivul articolului), evident că majoritatea sărbătoresc Paştele, cu toate că multora dintre ele nu le este cunoscută semnificaţia acestuia. Au auzit ceva despre un sacrificiu, dar în continuare nu le e clar care şi al cui. Ştiu ceva despre Cristos, parcă au mai auzit numele ăsta undeva, însă n-au apucat să-l cunoască, să-l descoase, să-l interogheze.

Că dacă ar fi apucat să trăiască în timpul lui, cu siguranţă tot spre un tâlhar şi-ar fi întors faţa binevoitoare şi-ar fi urlat din toţi rărunchii, privind cu ură la cel aflat în mijloc, între două cruci: „Răstigneşte-l!”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *