Aşa e-n viaţă… Te obişnuieşti ca oamenii de seamă pe care i-ai pus pe un piedestal să fie acolo mereu, să-i ai ca repere, să fii modelat de personalitatea şi de probitatea lor profesională şi morală.
Dintr-o dată, te trezeşti singur, fără sprijin, fără model, fără ghid etic – doar tu şi amintirea lor preţioasă. Din păcate, nu mai poţi da timpul înapoi. Îţi rămâne doar regretul că nu i-ai apreciat cum se cuvine în timp ce trăiau, când încă puteai să profiţi din plin de cultura lor vastă, de energia şi de spiritul lor înalt. Ce poate fi mai trist de-atât? RIP
Şi-o lacrimă să cadă peste frumuseţea sufletului acestor oameni care acum s-au dus să le strângă îngerilor degetele-n uşă…

legenda
sursa: facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *