Ştiaţi că există un psiholog pe nume Jaqueline, care acceptă (nu-i clar din a câta încercare) „să stea de vorbă şi să ofere sfaturi în legătură cu cele mai intime probleme, găsind rezolvare pentru fiecare”? Nici eu, cel puţin până acum. Atâta doar că, deşi am căutat răspunsul doamnei la „durerea” hoţului de mirese, n-am reuşit să-l găsesc nicăieri.
Evident că plec de la premisa (de bun-simţ, de altfel) că personajul poveştii e atât de adevărat pe cât de adevărată e şi „psiholoaga”, care, repet, cu toate că se laudă că stă de vorbă cu omu’, când vine un necaz la o adică, ia-o de unde nu-i. Păi, doamna „psiholoagă”, nu-i frumos să lăsaţi petentul nerezolvat. Bine, şi denumirea rubricii pare oarecum neinspirată: „Din pat în pat”. De ce nu „Din floare-n floare”, „Din crâşmă-n crâşmă”, „Din lac în puţ” etc.?
Şi-acum să trecem la speţa psihologică de rezolvat:
Păi, să vă fie de bine, ce să zic! Bine că n-ai furat mirele, tot e ceva! Sau, mai rău, de beat ce erai, să te fi trezit în pat cu socrii mici. Să fi văzut atunci chiote mai ceva ca la nuntă!
Încă de la începutul scurtei naraţiuni, domnul hoţ de femei acoperite-n voal alb zice că a furat mireasa conform tradiţiei locale: „cum se face pe la noi”. În momentul imediat următor, rupe cu tradiţia, o duce la motel şi, „dintr-una într-alta”, îi verifică integritatea corporală, spre binele mirelui, probabil, care, luat cu invitaţii, a uitat temporar de aleasa lui şi-a lăsat să-i fie răpită frumuseţe de floare neprihănită. Partea cu neprihănirea o rezolvă în schimb de minune văru-său Bogdan, mai priceput, cred, în jucatul cearşafului direct pe mireasă. După mica explicaţie despre acest „coup de foudre” neaşteptat, din care aflăm că „fata e frumoasă, îngrijită şi curată” (de parcă-i dusă la târg, spre vânzare), domnul cavaler (de onoare, auzi!) încheie „apoteotic” spunând că nu ştie ce să facă. E îngândurat, stă în casă şi bea.
Având în vedere că, aşa cum am menţionat, doamna psiholog ori e foarte solicitată, ori încă mai caută răspunsul, îmi permit să-i răspund eu domnului Bogdan, mare amator de aventuri nupţiale. Sfatul meu e să continue să bea, dar nu singur, ci împreună cu colegul de suferinţă – mirele. Bănuiesc că nici el nu se simte foarte confortabil şi, după cum se ştie deja, un necaz e depăşit mai uşor în doi. Mai mult decât atât, ar putea s-o cheme şi pe proaspăta doamnă, ca să se decidă al cui nume vrea să-l poarte. Că nici ei nu mai pot continua aşa la nesfârşit, să stea sechestraţi în casă, morţi de beţi, tot cu gândul la nefericirea provocată de indecizia femeii.
Cu speranţa că am reuşit cât de cât să mă ridic la standardele impuse de nobila meserie de psiholog, le urez casă de piatră, indiferent a cui o fi! Casa ori mireasa, evident.